ANTIMISE DIN ULTIMELE DECENII

NOTA: Ce este Antimisul?
Antimisul este un patrulater de matase sau de in, cu latura de aproximativ 40 de cm, pe care este desenata scena punerii in mormant a Domnului, insotita de simboluri si inscriptii ale Sfintelor Patimi. Intr-un buzunarel de langa marginea superioara, bine inchis prin cusatura, se afla o infima particica din moastele unui sfant, incorporata intr-un sambure de ceara. Antimisul, impaturit, ocupa locul dispre centru al sfantului prestol, exact in fata preotului slujitor. Pe el, si numai pe el, se savarseste Jerfa cea fara de sange, obiectivul central al Sfintei Liturghii.

Antimisul a devenit la unele eparhii de foarte slaba calitate artistica si mai ales iconografica.

Cu toate ca este cel mai important dintre obiectele liturgice confectionate din panza, Antimisul prezinta uneori abateri grave de la invatatura Bisericii. Ne referim in primul rand la reprezentarea lui Dumnezeu-Tatal in chipul unui "mosneag cu barba" profilat pe fondul unui triunghi.

Conform invataturii Ortodoxe, stim ca orice reprezentare antropologica a lui Dumnezeu-Tatal este o erezie.
Iata de ce, daca preotii unei Biserici locale savarsesc Dumnezeiasca Liturghie pe Antimise eretice din punct de vedere teologic, se poate banui ca asezarea lor sufleteasca este nevoita sa faca fata unei provocari permanente.

Experienta teribila a lui Dostoievski in fata tabloului "Cristos in mormant" pictat de Hans Holbein este revelatoare in acest sens.
In amintirile sale, sotia lui Dostoievski marturiseste:
"Tabloul a produs o impresie covarsitoare asupra lui Feodor Mihailovici, care a ramas impietrit in fata lui. Eu n-am fost in stare sa privesc tabloul: imi provoca o impresie prea dureroasa, mai ales in starea in care ma aflam [insarcinata], asa ca m-am dus intr-o alta sala. Cand m-am intors, dupa vreo 10-15 minute, l-am gasit tot impietrit in fata tabloului. Pe chipul lui emotionat era parca o expresie de teama (...)."

Dostoievski a valorificat teribila experienta pe care a avut-o la intalnirea cu tabloul lui Holbein in romanul "Idiotul". Autorul isi prezinta, prin vocea printului Miskin, propria sa problema de constiinta: "Eu cred ca privind acest tablou, unii ar putea mai degraba sa-si piarda credinta decat sa se intareasca in ea!".

Chiar daca astfel de experiente presupun sensibilitati mari, este greu sa-i mai ceri unui preot care slujeste pe un Antimis cu reprezentari eretice sa aiba discernamant iconografic si sa promoveze icoana autentica in propria parohie.

Prin urmare, este curios faptul ca in timp ce nici un episcop ortodox nu ar accepta ca in bisericã sã fie propovaduite idei eretice prin mijlocirea cuvantului, o astfel de problema nu se pune si in cazul imaginilor, fiind acceptate reprezentari care propovãduiesc idei contrare adevãrului ortodox.